De-a lungul timpului, agricultura a devenit tot mai mecanizată. Vremurile când ogoarele se arau şi cultivau cu ajutorul animalelor au apus în cea mai mare parte a ţării. Fie că vorbim despre grădinile mici sau hectare de teren agricol, fără unelte sau utilaje mecanice prea puţini se mai încumetă să le lucreze. Astfel, nu e deloc de mirare că motocultoarele au devenit din ce în ce mai populare, găsindu-se în tot mai multe gospodării. Cum îl alegi însă pe cel potrivit pentru tine?
Ce este un motocultor?
Motocultorul este un utilaj agricol care te ajută să lucrezi terenul mult mai ușor decât s-ar putea face manual. Indiferent de munca agricolă pe care vrei să o faci, fie că îți dorești să ari terenul, să plantezi semințe sau să scapi de buruienile supărătoare, te poți folosi de un motocultor, atunci când acesta este dotat cu accesoriile potrivite.
Înainte de a alege un motocultor trebuie să evaluezi mai întâi suprafaţa de teren pe care urmează să o lucrezi, precum şi tipul de sol unde motocultorul va fi folosit. După ce ai stabilit aceste două aspecte importante vei putea să alegi utilajul cel mai bun pentru situaţia ta.
La ce se folosește un motocultor?
Afânarea solului este primul și cel mai important pas în ceea ce privește agricultura. Solul va fi pregătit mult mai bine cu un utilaj automatizat, așa cum este motocultorul, oferindu-le plantelor condiții mult mai bune de dezvoltare.
Beneficiile folosirii unui motocultor asupra solului:
- îl va afâna și pregăti mult mai bine pentru a fi cultivat;
- echilibrează cantitatea de apă din sol;
- se reduce considerabil cantitatea de buruieni;
Uneltele mici, manuale, sunt utile dacă aveţi de-a face cu un sol moale şi nu este o suprafaţă mare de prelucrat. Pe de altă parte, dacă terenul este unul dens prelucrarea lui se poate dovedi dificilă şi necesită un efort prea mare, aşa că mai bine apelaţi la un motocultor. Mai mult, acest utilaj agricol vă ajută să distrugeţi buruienile din rădăcină şi plantele se vor dezvolta mai bine.
Fără un motocultor, aratul pământului va fi foarte dificil, iar dacă solul nu este suficient de bine afânat seminţele pe care le plantezi nu vor reuşi să se dezvolte pentru că nu vor putea să pătrundă suficient în pământ, iar rădăcinile se vor sufoca din cauza lipsei de aer în pământul compactat.
Acum că înţelegi cât de util poate fi un motocultor pentru grădina ta, nu mai sta pe gânduri şi achiziţionează un astfel de utilaj care îţi face munca mai uşoară şi grădina mai roditoare. În funcţie de dimensiunea grădinii şi tipului de sol, poţi alege motocultorul potrivit din gama variată pe care Rotakt ţi-o pune la dispoziţie.