În această perioadă, tot mai multe persoane se pregătesc pentru sezonul rece. Pentru foarte multe gospodării din România, lemnele încă reprezintă unica sursă de combustibil pentru încălzire pe timp de iarnă. Aşadar, este important ca pregătirea lemnelor să înceapă cât mai devreme pentru a fi puse la adăpost şi a fi uscate atunci când iarna îşi intră în drepturi depline. În cazul în care nu alegi versiunea mai scumpă a lemnelor gata tăiate la dimensunile exacte, vei fi nevoit să le tai şi să le spinteci tu însuţi pentru a le putea folosi în sobă sau centrală.
Spartul lemnelor este o activitate dificilă, mai ales pentru persoanele mai în vârstă, astfel că un Despicător de buşteni ROTAKT poate fi unealta ideală pentru a îndeplini această sarcină. Sunt mai multe elemente pe care trebuie să le luaţi în considerare atunci când decideţi să achiziţionaţi un despicător de buşteni. Poate cel mai important lucru de luat în calcul este dimensiunea buştenilor pe care urmează să îi prelucraţi, precum şi cantitatea de lemn. În funcţie de aceste aspecte, va trebui să alegeţi unealta potrivită.
Deşi poate aţi fi tentaţi să mergeţi pe varianta clasică de spart lemne cu toporul, pe termen lung această activitate va avea efecte nefaste asupra sănătăţii corpului. Chiar dacă folosiţi un topor foarte bine ascuţit, tot va trebui să depuneţi un efort ce se va resimţi odată cu trecerea timpului. Aşadar, un despicător de buşteni nu doar că reduce foarte mult timpul pe care îl petreceţi făcând această activitate, ci vă protejează sănătatea pe termen lung.
De ce să alegi despicător de buşteni Rotakt VLS16T?
Modelul de despicător de buşteni Rotakt VLS16T are o forţă de despicare de 16 tone, aşa că inclusiv cei mai duri buşteni vor deveni simple aşchii în faţa acestui aparat. Cu ajutorul acestui despicător veţi putea prelucra buşteni cu o lungime de până la 104 centimetri şi un diametru între 8 şi 35 centimetri. Greutatea de 96 de kilograme îi oferă o stabilitate bună, însă mutarea lui dintr-un loc în altul este una facilă datorită roţilor cu care este echipat. Tensiunea de alimentare este 400v/50Hz şi puterea motorului este de 3.500W.
Uneori, când spargeţi lemne la modul clasic, daţi peste nişte buşteni cu noduri sau foarte tari şi efortul de a-i aduce la dimensiunile dorite este unul foarte mare. Indiferent cât de mult te străduieşti, parcă toporul sare din lemn ca pe o trambulină. Unii buşteni sunt pur şi simplu prea duri pentru umilul topor. Însă această maşinărie cu o putere de 16 tone va trece prin buştean precum cuţitul încins prin cubul de unt. Aşadar, investiţia într-o asemenea unealtă are beneficii multiple, atât în ceea ce priveşte sănătatea cât şi timpul pe care îl petreceţi pregătind lemnele pentru sezonul rece.
Dacă doriţi să fiţi la curent cu toate noutăţile pe care le publicăm şi promoţiile pe care le avem în desfăşurare, vă îndemnăm să accesaţi pagina oficială de Facebook Rotakt şi să daţi un like paginii pentru a primi în timp real fiecare actualizare pe care o aducem.